”Arlauskis ne-a anulat toate ocaziile”. Discursul lui Julien Stephan după ce Rennes a fost eliminată matematic din Europa League

”Arlauskis ne-a anulat toate ocaziile”. Discursul lui Julien Stephan după ce Rennes a fost eliminată matematic din Europa League
  • Publicat:

În Gruia, CFR Cluj a rezistat presiunii create de Rennes, în etapa a patra din faza grupelor a Europa League. Ardelenii au marcat pe finalul meciului, prin Rondon, câştigând astfel cele trei puncte, care îi apropie de primăvara europeană.

Antrenorul echipei Rennes, Julien Stephan, a felicitat campioana României şi a precizat că cele două eşecuri în faţa grupării CFR Cluj din Europa League speră să îi ajute pe băieţii lui în campionatul Franţei.

„Am avut ocazii mai multe decât adversarul, dar fotbalul este despre eficienţă. Din păcate, astăzi, la fel ca la începutul sezonului, nu am putut să concretizăm. Părăsim competiţia. Este o decepţie. Incapacitatea noastră de a marca este o mare problemă în această perioadă a sezonului.

A fost excelent, concentrat, ne-a anulat toate ocaziile (n.r. – Arlauskis). Îi felicit pe cei de la CFR Cluj, foarte curajoşi, eficienţi. Mult succes în continuare!

Meciul de acasă s-a jucat în anumite circumstanţe, astăzi am avut ocazii mari. Este o decepţie mare să fim învinşi de două ori de CFR Cluj. Sper să ne ajute în campionat aceste meciuri din Europa League”, a declarat antrenorul echipei Rennes, Julien Stephan, la microfonul Telekom Sport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×